- This event has passed.
Mașinăria.Musicalul
February 8, 2023 @ 7:30 pm - 9:30 pm
O coproducție a Teatrului Național București în parteneriat cu Asociația CREAS, musicalul Mașinăria. Musicalul, în regia lui Alexander Hausvater, are la bază piesa Mașina de calcul de Elmer Rice, scrisă în 1923 și considerată, la acea vreme, „cea mai originală și mai inteligentă piesă scrisă până acum de un american, cea mai dură, dar și cea mai vizionară piesă despre societatea modernă văzută vreodată pe Broadway”.
O satiră despre înrobirea ființelor umane în epoca mașinilor, piesa prezintă viața, strania moarte și apoi viața de după moarte a unui contabil anost, Domnul Zero. Când Domnul Zero, o simplă rotiță în angrenajul unei întreprinderi, află că munca lui va fi preluată de o mașinărie, clachează și își ucide șeful. Pentru prima dată în viață, Domnul Zero își ia destinul în propriile mâini, un gest ale cărui consecințe îl vor trimite pe lumea cealaltă, unde i se oferă o nouă șansă la dragoste, viață și mântuire.
În 2007, Joshua Schmidt transformă piesa într-un musical, conferind textului original, după cum declara Michael Billington, „o sălbăticie comică și voioasă”. Mașinăria. Musicalul, o premieră absolută în România, în regia unuia dintre cei mai importanți regizori, Alexander Hausvater, este un musical „noir”, incitant și comic, o poveste despre prețul sufletului omenesc, susținută de partitura obsedantă a lui Joshua Schmidt, cu influențe gospel, operă, jazz și rock and roll.
Dedicată unui public generalist, de toate vârstele acest musical își propune să exprime lupta protagonistului pentru demnitate, respect și adevăr. Latura civică a creației constă tocmai în această luptă a individului pentru drepturile sale. O luptă de care va beneficia în cele din urmă și societatea în care se va întoarce protagonistul călit de experiențele prin care a trecut.