Povestea este dirijată impecabil pe un fond muzical de excepţie şi slujită actorial excepţional. Nu lipsesc lungimi, redundanţe, finaluri intermediare, dar nu căutăm nod în papură sub nicio formă. Regizorul, venit în România la începutul anilor ’90 şi lipit de ţara de care alţii se dezlipesc foarte uşor, aduce stilul american bombastic internaţional şi cucereşte şi emoţional.
Când intru la un spectacol marca Hausvater, ştiu şi eu ce mă aşteaptă: ofensiva nestăpânită a fanteziei regizorale care inventează ceea ce nu a fost inventat şi care se adaptează perfect subiectului piesei, indiferent de gabarit. Un prolog derutant care durează aproape un sfert de oră introduce spectatorul într-o manieră regizorală abstractă şi formal matematică, în spaţiul unei societăţi universale dominate de contabilitate, apoi se intră pas cu pas, centimetru cu centimetru în zona sufletului uman defectat de timpuri imemorabile de altfel, dar aduse într-un context contemporan.
Sursa: Revista Rinocerul
Leave a Reply